Roliship

Compania mixtă româno-libiană „ROLISHIP”

Importanța acestei mici firme de navigație a fost mereu omisă. Ea a apărut într-un context foarte tensionat, în perioada în care țara noastră, sub regimul Ceaușescu, și-a dezvoltat foarte mult relațiile cu Orientul Mijlociu și statele nord-africane.

La începutul anilor ’70 România rămăsese singura din blocul socialist care întreținea relații diplomatice cu Israelul, iar în paralel și cu Organizația Pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și Egiptul.

În rolul său de mediator asumat al păcii dintre Egipt și Israel, care s-a concretizat prin Acordul de Pace de la Camp David din 1978, Ceaușescu devenise foarte interesant pentru conducătorul Libiei.

Cargoul SOUSA – Roliship

În aceste condiții, în perioada 12 -14 Februarie 1974, Ceaușescu răspunde insistențelor lui Gaddafi și vizitează pentru prima dată Libia. Câteva luni mai târziu, România îți deschide ambasadă la Tripoli, iar relațiile economice cu statul libian explodează: din 1975, nu mai puțin de 14 întreprinderi de comerț exterior românești încep să opereze în Libia, realizând în general lucrări complexe de infrastructură (drumuri, porturi maritime, spitale, prospecțiuni petroliere).

Așa s-a născut și necesitatea unei flote maritime care să aprovizioneze șantierele noastre libiene cu diferite materii prime.

2 NOIEMBRIE 1976: Ceaușescu și Gaddafi înființează ROLISHIP

Un an mai târziu, în 1976, lua ființa ROLISHIP, compania maritimă mixtă româno-libiană ce avea să transporte peste Mediterana produsele industriei românești, România primind la schimb țiței la prețuri preferențiale.

ROLISHIP a fost constituită prin Decretul 359 din 2 Noiembrie 1976 emis de fostul guvern comunist de la București, ca societate mixtă româno-libiană.

Încă de la fondare, statul român prin IEFM NAVROM a deținut o participația majoritară de 51% în timp ce diferența de 49% a revenit statului libian prin compania „LAFICO” (Libyan Arab Foreign Investment Company) din Tripoli.

În 1976, această companie de shipping a pornit cu 2 nave, ajungând ca până la finele lui 1997 să opereze cu 5 nave cargo„SĂVENI”, „RÎMNICU VÎLCEA” , „SLOBOZIA” , „SĂCELE” și „TÂRNĂVENI.”  Vapoarele au reprezentat aportul statului român la această afacere, și tot partea română era responsabilă și cu asigurarea navlului.

Pe lângă navele menționate, în timp, și alte nave au fost operate în serviciul Roliship.

LAFICO, partenerul extern al IFEM NAVROM, nu era doar o simplă companie libiană: discutăm despre un fond de investiții deținut de colonelul Gaddafi în nume personal, și doar parțial de guvernul libian.

La nivel oficial, LAFICO acționa ca bancă, în realitate însă, prin intermediul acestei entități se mișcau toate afacerile din Libia ale fostului dictator Gaddafi.

AFACERILE LIBIENE: Arme pentru Gadaffi

Nenumărate surse documentare susțin că statul român a livrat arme regimului Gaddafi sub umbrela companiilor de comerț exterior care operau în Libia. În revista „Historia”, Ciprian Stoleru vorbea despre exportul de arme românești către Libia” în timp ce Ștefan Andrei, fostul nostru ministru de externe, a povestit în 2011 pentru cotidianul „România Liberă” că nu eram noi pe armament acolo, ci sovieticii.”

Fostul ministru este contrazis de declarația lui Dumitru Burlan, care în 1989 ocupa funcția de specialist I în cadrul Direcției a V-a a Securității, având gradul de locotenent colonel.

Acesta a povestit că statul român a vândut mult armament Libiei, sumele astfel obținute contribuind la plata datoriei externe a țării noastre:

“Aveam un prieten, era ofițer de Securitate, lucra la 195, o unitate care se ocupa de serviciile de informații externe, unde erau generalul Moț și colonelul Voiculescu care mi-a fost și șef. Iar prietenul meu, colonelul Stanciu Ion era într-o firmă care aparținea statului român și statului libian, a lui Gaddafi.

Iar Gaddafi cumpăra armament de la compania Romtehnica prin intermediul generalului Stănculescu, și Homotescu, un inginer de la ICE Confex care furniza îmbrăcămintea militară.

Această firmă avea bani pentru protocol, pentru că 10% din vânzările acestei firme reveneau acestui ofițer. Evident, acest ofițer trebuia să mulțumească pe toată lumea, colateral, adică pe Iulian Vlad, pe adjunctul lui Vlad și pe alții. Discutăm despre diamante, bijuterii, ceasuri, aparate radio, toate acestea mergeau la conducerea Securității. Era o șpagă dată din profitul societății.

Gaddafi cumpăra de la noi, pe lună, de un miliard de dolari, deci vă dați seama ce însemna acel procent de 10% al acestei firme.

Nu întâmplător, generalul Stănculescu și-a angajat fiica pe postul de secretară la acest Stanciu Ion. Și uite așa s-au împrietenit Stănculescu cu Stanciu.” a explicat colonelul în rezervă Burlan.

Poate că pe alocuri aceste cifre sunt exagerate, dar cert este că, începând cu 1974, peste 1 milion de tone de petrol întrat în rafinăriile românești provenea din Libia, în etapa 1974-1980 schimburile economice dintre cele două state depășind 1 miliard USD.

Colonelul Muammar al-Gaddafi

Fără îndoială, aceasta este perspectiva din care trebuie analizată importanța ROLISHIP, a companiei NAVROM în general, dar și a personalului navigant care a deservit navele sale, în contextul parcursului istoric agitat al țării noastre din ultimii 40 de ani.

Falimentul ROLISHIP

În perioada 1990 – 1994 situaţia financiară a companiei Roliship s-a degradat constant, statul român acumulând restanţe enorme către furnizorii locali și străini, precum și față de personalul navigant.

Astfel, la nivelul anului 1997, ca răspuns la solicitările creditorilor, navele Sousa, Săveni şi Râmnicu Vâlcea au fost arestate (reţinute în garanţie) în portul belgian Anvers.

La momentul respectiv, 38 de marinari români s-au decis să revină în ţară pe cont propriu, în timp ce alţi 57 au ales să rămână la bordul celor trei nave în speranţa recuperării salariilor restante de 6 luni.

Reprezentaţi de o echipă de avocaţi pusă la dispoziţie de ITF (International Transport Workers’ Federation) cei 57 de navigatori români s-au alăturat celorlalţi creditori în procesul statului român prin şi statul libian (prin LAFICO).

Pentru acoperirea datoriilor au fost vândute navele Săveni, Sousa şi Râmnicu Vălcea contra sumei de 900.000 de dolari, iar primii despăgubiţi urmau să fie membrii echipajelor.

Situaţia s-a complicat însă, deoarece firma românească Armar SA solicitase falimentul companiei Roliship, cererea fiind aprobată de instanță.

În aceste condiţii lichidatorul judiciar a pus în urmărire bunurile şi sumele de bani, din ţară şi din străinătat, pe care Roliship le avea de recuperat.

Comitetul creditorilor a fost constituit la data de 21 februarie 2000 fiind reprezentat în principal de următorii: Armar SA Constanţa, compania libiană Lafico din Tripoli, proprietarul clădirii în care a activat Roliship, un reprezentant al acestei firme şi reprezentantul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN).

Grevă a marinarilor români organizată de SLN în anii ’90 la Constanța

Conform declaraţiilor vice-preşedintelui SLN, Costică Stici, compania Roliship datora echipajelor la momentul respectiv suma de 65.000 de dolari. La aceeaşi dată comitetul şi judecătorul sindic au ales lichidatorul, dintre cele cinci oferte primite fiind selectată Fănica Constantin cu susţinerea SLN.

Au urmat ani de procese, şi tocmai în martie 2007 s-a dat hotărârea finală, reconfirmându-se decizia iniţială, adică dreptul echipajelor de a fi plătite privilegiat.

Procesul Roliship, constituit în Dosarul 14/118/1998 (2471/COM/1998) a adunat la masa credală următorii păgubiţi persoanele fizice: Şerban Gheorghe, Ghetu Gheorghe, Antonie Dorin, Buzatu Alexandru Laurenţiu, Marin Mantu, Vâlceanu Roberto, Petre Moise, Arsene Sorin, Sarma Dumitru, Huţu Mihai, Mironescu Corneliu, Mironescu Laurenţiu, Sava Daniel, Meca Marin, Roşca Mihaela, Teodorescu Romeo, Buzduceanu Magdalena, Mihai Ion, Ghergiulau Gheorghe, Preoteasa Dragoş Mihai, Uzun Laurenţiu, Moise Robert Florin, Ionescu Gheorghe, Radu Ioana, Chiriac Zamfir, Timofte Petre, Onofrei Vasile, Andrei Ştefan, Cubarici Gheorghe, Proca Aurel, Dinu Marius,  Barzale Ştefan, Botea Ştefan, Otman Wrayeth şi Sharaf Eddin Bengazi.

Alături de persoanele enumerate, la proces au mai participat în calitate de creditori şi societăţile private: Libyan Arab Foreign Investment Co. (LAFICO) prin avocatul Adrian Cristea, Jotun Sverige AB prin avocatul Chiţu Petre, societatea comercială Armar SA prin lichidatorul judiciar Contab Serv SA, Şantierul Naval Constanţa, Administraţia Zonei Libere Constanţa Sud, Administraţia Zonei Libere Basarabi, Coremar SA, Salport SA, compania de pilotaj Pilot Service SA, Soremir SA, Thermar SA, Black Sea Shipyard Rom SA şi Sindicatul Liber al Navigatorilor din România.

Societatea Roliship a fost radiată din evidenţele Ministerului Român de Finanţe pe data de 19 Iunie 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.